Sărbătoarea Regelui

De câte ori nu v-ați simțit disprețuit? Devalorizat? Nevrednic în ochiii rudelor sau prietenilor?

Nu puțini sunt oamenii care, de multe ori, se simt lipsiți de orice valoare în ochii societății. Doar priviți în jur și vă veți confrunta cu situații în care veți vedea valoarea dumneavoastră pusă sub semnul întrebării din nou și din nou, scăzându-vă stima de sine.

Iar când nu fac asta alții, o fac chiar ei înșiși, deoarece consideră că n-au suficient merit ca să ducă o existență fericită în această lume, să fie împliniți, iubiți și recunoscuți de cei din jur.

‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă»’ (Matei 22.4)

Cine vă face invitația este, nici mai mult, nici mai puțin, decât REGELE! Dar, cine este REGELE? Este PERSONALITATEA SUPREMĂ, PERSOANA CEA MAI IMPORTANTĂ pe care o veți cunoaște vreodată în viață și care, în mod egal, recunoaște importanța dumneavoastră extremă!

Da, sunteți important și valoarea dumneavoastră depășește cu mult valoarea pe care societatea încearcă să v-o atribuie, impunându-vă ce ați considerat că este adevărat.

Din acest motiv, REGELE vă invită la Sărbătoarea Sa, care va avea loc duminică, pe 14 iunie. Prezența dumneavoastră este esențială, pentru că sunteți invitatul Lui de onoare!

Nu pierdeți acest eveniment care, cu siguranță, vă va marca viața! Renașteți în această zi, învățând să vă valorizați și să creșteți odată cu învățătura primită!

De asemenea, veniți să participați la Sfânta Împărtășanie a REGELUI, o Celebrare Specială la care vor lua parte numai cei care vor accepta invitația!

Profitați de oportunitate pentru a aduce o rudă, un prieten sau un cunoscut care să vă însoțească la SĂRBĂTOAREA REGELUI! Nu este o sărbătoare oarecare… este cea mai Importantă Sărbătoare din viața dumneavoastră!

”Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi’ (Matei 22.9)

Duminică, 14 iunie, la orele 9 și 15

La Catedrala Credinței și Centrele de Ajutor din țară:

Catedrala Credinței – București: Șoseaua Fundeni nr. 11, sector 2
Centrul de Ajutor – Ploiești: Strada Gheorghe Doja nr. 62
Centrul de Ajutor – Pitești: Calea Craiovei (fostul Cinema Dacia)
Centrul de Ajutor – Cluj Napoca: Strada Ploiești nr. 51 (fostul Cinema Steaua Roșie).

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.


O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *