Cultura fricii

A-cultura-do-medoSunt două modalități de a-i face pe oameni să facă  ce vrei tu ca ei să facă. Îi faci să le fie frică de tine sau să aibă încredere în tine.

Fie în căsnicie, la firmă, în sport, la biserică, în politică- în orice loc unde se dorește cooperarea cu cineva, de obicei una dintre aceste culturi predomină. Sau oamenii își îndeplinesc sarcinile din cauza fricii de superior sau pentru că cred în el.

  • Soțul șterge istoricul de la telefonul mobil sau browser-ul de internet pentru ca soția să nu vadă activitățile lui nepotrivite
  • Angajatul produce mai mult ( sau se preface că produce mai mult) când patronul este în apropiere
  • Atletul se străduiește la antrenament ca antrenorul să nu-i atragă atenția
  • Voluntarul de la biserică nu-și face lucrarea chiar atât de voluntar, ci mai mult obligat, pentru că e vai de el dacă nu o face
  • Politicianul demonizează candidatul opoziției în așa fel că alegătorul preferă să voteze cu diavolul decât cu el.
  • Liderul care conduce prin frică nu are adepți. El are supraviețuitori care au urmat fără tragere de inimă ordinele lui până când se revoltă sau găsesc un lider mai demn.

Liderul care conduce ispirând oamenii cu viziunea, scopul și exemplul lui, are viețile adepților lui în mâinile sale.

Adeptul sau supraviețuitorul care face lucrurile de frică, ar trebuie să-și reevalueze motivațiile. Poate că el este condiționat de cultura fricii să acționeze așa, dar aceasta nu înseamnă că el nu are altă alegere. Soțul poate renunța să-i mai fie frică de reacția soției și să înceapă să aibă încredere în căsnicia lui, de exemplu. Dacă eu cred că, căsnicia mea este mult mai valoroasă decât o conversație obraznică cu femei pe Internet sau decât pornografia nenorocită care nu satisface, atunci comportamentul meu se va schimba nu din cauza fricii, ci a inteligenței. Eu pot să hotărăsc aceasta.

Același lucru se aplică în orice situație.

Adevărul este că cine face lucrurile de frică este slab. Chiar liderul care impune regimul fricii este robul propriei frici de a nu-și pierde poziția. Este nesigur de el însuși.

Mai bună decât cultura fricii este cultura credinței. Credința în tine însuți, credința în meritele unei misiuni sau țel, credința în partea bună a persoanelor, credința că Dumnezeu îl răsplătește pe cel credincios Lui.

Experimentează schimbarea culturii. Bineînțeles că cultura credinței este  doar pentru cei puternici.

Episcopul Renato Cardoso

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.


O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *