Valoarea sacrificiului

viuvapobre-706x410Valoarea sacrificiului nu stă în suma de bani pe care persoana o pune în Altar.

Un exemplu în acest sens, este faptul că nimeni nu poate să spună că cineva nu a făcut un sacrificiu, pentru că a oferit puțin în Altar. Și de asemenea, nimeni nu poate să afirme că o persoană a făcut un sacrificiu adevărat pentru că a dat o mare sumă de bani.

Zacheu a făcut un sacrificiu, în ochii oamenilor dând mult; văduva a făcut un sacrificiu, în ochii oamenilor dând puțin. Atât acel mult al lui Zacheu cât și puținul văduvei au fost un sacrificiu în ochii lui Dumnezeu.

Întrebarea este: Care este valoarea unui sacrificiu? Eu cred că valoarea unui sacrificiu este sacrificiul!

Bogații dădeau în vistierie o cantitate mare de bani, totuși, văduva a făcut un sacrificiu, chiar dacă erau două monede. Ea a dat viața!!

Toți trebuie să fie conștienți că sacrificiul trezește credința, restul este cu Dumnezeu, pentru că El este Cel care trebuie să vorbească, așa cum a făcut cu Ghedeon. Focul nu depinde de aur ca să aibă flăcăra mai puternică, ci aurul depinde de foc ca să fie curățit și astfel, să aibă o valoare mai mare. Referindu-ne la Altar și la ofrandă, Altarul nu depinde de aur ca să aibă mai multă valoare, ci ofranda depinde de Altar ca să fie sfințită.

Toată lumea poate să sacrifice, atât bogații cât și săracii, este de ajuns să crezi și să fii revoltat.

Cineva a dat mărturie că a dat o remorcă cu mai mult de 5 mașini la un Foc Sfânt și altcineva a dat mărturie că a dat mult mai puțin, dar este interesant că ambii au fost binecuvântați. În termeni valorici, este o diferență foarte mare, cu toate acestea, ambele persoane au făcut un sacrificiu. Important este că Domnul Iisus stă așezat în Altar, observând cum urcă oamenii pe El. El nu vrea să știe dacă este mult sau puțin, viața este totul! Repet: valorea sacrificiului stă în sacrificiu!

Întâlnirea persoanei cu Dumnezeu se face în Altar, pentru că el Îl reprezintă pe Cel Atotputernic. Considerând că Altarul este locul de sacrificiu, nimeni nu trebuie să urce pe el cu mâinile goale, ci cu un sacrificiu adevărat.

Când Ghedeon a pus taurul al doilea pe Altar, el își prezenta sacrificiul adevărat Dumnezeului care va schimba viața lui.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.


O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *