4 lucruri simple, dar foarte importante

atendimento_cdaExistă lucruri care sunt indicatoare ale poziției pe care o avem, pentru că la Dumnezeu nu există cale de mijloc…

ORI E ALBĂ, ORI E NEAGRĂ… nu există cale de mijloc la Dumnezeu și, când mulți sunt „în vârful piramidei”, Dumnezeu le oferă lecții importante, ca să devină conștienți de atitudinile lor, dacă ele sunt corecte sau greșite, în lumina Cuvântului Său.

”În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta. Şi Moise le-a zis: „DOMNUL a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat DOMNULUI; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne! Au lăsat-o până a doua zi dimineața, cum poruncise Moise, și nu s-a împuțit și n-a făcut viermi” (Exod 16.22-24)

Când Dumnezeu a oferit mană poporului lui Israel, a stabilit niște norme, ca să-i pună la încercare, să vadă care va fi conduita lor. De duminică până vineri, Domnul le-a trimis mană, care a putut fi strânsă numai într-o anumită porție desemnată, pentru că, dacă era strânsă în cantitate mai mare, putrezea. Totuși, în ziua a șasea, El a Ordonat să fie strânsă în porție îndoită și n-a putrezit, pentru că era pentru a doua zi, pentru marea și mult așteptata Zi a Șaptea, Ziua de Odihnă…

Cu toate astea, există o semnificație mai profundă a acestor lucruri, pentru că, atunci când Dumnezeu a spus că în primele cinci zile ale săptămânii, oamenii trebuiau să strângă numai porția de mană necesară pentru o zi iar, în a șasea zi, să adune o porție îndoită, a făcut-o cu unica intenție de a încerca fidelitatea oamenilor față de legea Sa. De ce? Pentru că omul, prin natura lui adamică, are tendința să nu aibă Încredere, să nu Asculte, să nu Depindă de El și să nu fie Disciplinat.

Acesta e un episod biblic important, care portretizează foarte bine relevanța celor PATRU PRINCIPII care trebuie urmate, ca relația noastră cu Dumnezeu să fie bună.

3 – Ascultați-L în toate

Mulți oameni asociază actul ascultării cu supunerea, pierderea libertății de alegere. Dar, există o mare diferență între a asculta de capriciile terților sau chiar de legile unei țări și A ASCULTA DE DUMNEZEU!

E adevărat că, în calitate de copii sau cetățeni, trebuie să ascultăm de părinții noștri, să ne îndeplinim îndatoririle legale și civice, dar toate astea sunt foarte diferite de ascultarea pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi, pentru că ea implică SĂ-L PUNEM PE EL PE PRIMUL LOC și niciodată, în nici un caz, să nu luăm decizii în viața noastră fără ca, mai întâi, SĂ-L CONSULTĂM, pentru că, pur și simplu, nu vrem să riscăm să nu-L ascultăm.

Vă amintiți de sfaturile pe care vi le-a dat tatăl dumneavoastră? Vă amintiți când Preotul v-a spus să faceți ceva și ați făcut opusul? Care au fost consecințele? Cu siguranță, n-au fost cele mai bune…

De-a lungul vieții, în afară de propria voce interioară, veți auzi multe „voci care vă sfătuiesc”, care vor crede că știu ce e cel mai bine pentru dumneavoastră. Cu toate astea, sfatul suprem, cel de care trebuie întotdeauna să vă lăsați îndrumat, este numai în Cuvântul Lui Dumnezeu, pentru că acesta este întotdeauna corect și niciodată nu vă va înșela!

”Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători” (Efeseni 5.6)

Episcopul Julio Freitas

juliofreitas.com

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.


O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *