Care este religia mea?

cópia-de-pentru-blog-arrastado-620x372În fiecare zi mă confrunt cu această întrebare care se pare este cea mai mare preocupare a omului. Dar înainte de a vorbi care este religia mea, vedeți această introducere.
Ce este Religia? Religia este un ansamblu de credințe și filozofii care sunt urmate, formând diferite gândiri. Fiecare religie are diferențele ei în unele aspecte, totuși, marea majoritate se aseamănă în a crede în ceva sau cineva din plan superior și în viața după moarte.

Între marea cantitate de religii care există azi în lume, se află și acelea care excelează și reușeșesc să cucerească un mare număr de adepți. Sunt: Spiritismul, Iudaismul, Sikhismul, Budismul, Religia tradițională chineză, Hinduismul, Islamismul, Creștinismul.

Cu atâtea religii răspândite prin lume, e chiar dificil să ghicești care au cel mai mare număr de adepți. Ceea ce se cunoaște este că fiecare are propriile doctrine și tradiții. Chiar cu creșterea celorlalte religii, creștinismul continuă să fie doctrina cu cei mai mulți adepți în toată lumea. Totuși, adepții săi și-au schimbat profilul. Acum un secol, două treimi dintre creștini locuiau în Europa. Azi, europenii reprezintă doar un sfert din creștini. Dar, interesant de arătat este unde a crescut creștinismul în ultimul secol: în Africa Sub-sahariană. Din 1910 încoace, populația creștină din regiune s-a ridicat de la 9 la 516 milioane de adepți și acest număr se extinde la numărul din afară, de exemplu doar în Brazilia sunt mai mult de 165 milioane.

După al Doilea Război Mondial, ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, care punea pe ordinea de zi ‘’respectul universal și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toți, fără diferență de rasă, sex, limbă sau religie.’’ Idealul a fost îmbunătățit în 1990, anul în care liderii budiști, protestanți, catolici, creștini ortodocși, iudei, musulmani și de alte religii diferite s-au reunite pentru a semna Apelul Spiritual de la Geneva. Documentul cerea liderilor politici și religioși ceva simplu: garanția ca religia să nu mai fie folosită pentru a justifica violența.

Totuși, cu trecerea anilor și multe alte tentative de a garanta libertatea religioasă, mare parte dintre conflictele care azi au loc în lume încă implică religiile și doctrinele, care se alătură uneii rețele complexe de factori politici, economici, rasiali și etnici. De la ‘’A la T’’, există azi în lumea modernă șapte conflicte actuale care au printre motivațiile lor intoleranța religioasă.

Toate acestea sunt statistici care arată ceea ce este religia pentru lumea în care trăim și ce a generat în practică.

Există și intoleranța religioasă care în marea sa parte vine din partea acelora care își spun religioși practicanți și extremiști.

Dar să vedem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre acest lucru.

‘’Adevărat este cuvântul acesta și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni. Dar de întrebările nebune, de înșirările de neamuri, de certuri și ciorovăieli privitoare la Lege (Religie), ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice.’’ Tit 3:8-9

Observați că întrebările despre lege, adică ‘’religie’’ sunt nebune și zadarnice. Din acest motiv, vedem atîtea războaie și nenorociri că au loc în lumea toată, adevărate genocide și totul din cauza așa numitelor religii.

În fața atâtor religii și tradiții religioase, răspunsul meu este și va fi mereu acelaș. Eu sunt CREȘTIN, căci sunt asemănător lui HRISTOS nu ca un religios, ci asemănător lui Hristos în practicarea faptelor lui.

Gândiți-vă cu mine! De ce atâtea persoane mă întreabă acelaș lucru. Adică, care este religia dvs?

Această întrebare se pune din cauza neîncrederii pe care religia și liderii religioși o transmit pentru cei creduli, care la rândul lor sunt înșelați și manipulați de aceeași religie, așa cum s-a întâmplat în epoca Domnului Iisus, care a fost crucificat de liderii religioși din epocă.

Conducătorii preoților și bătrânii (Religioși) au convins mulțimile să-l ceară pe Baraba, iar Iisus să fie omorât. Matei 27:20

Dar de un lucru putem fi siguri, Iisus nu este și niciodată nu a fost sau va fi o religie, căci El s-a dus la moarte și moarte pe cruce, pentru a-i salva și răscumpăra pe aceia care CRED în El și cine se întoarce la El și Îl acceptă ca Domn și Mântuitor unic și netransferabil primește VIAȚĂ și VIAȚĂ ETERNĂ.

Nu fiți prins în religii sau dogme religioase, acceptați-L pe Hristos chiar acum și viața dvs se va schimba.

‘’Toate lucrurile Mi-au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Nimeni nu-L cunoaște pe Fiul în afară de Tatăl și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și de cel căruia vrea Fiul să i-L descopere. Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați,și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și cu inima smerită și astfel veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este ușoară. ’’ Matei 11:27-30

Ca Dumnezeu să vă ilumineze pe toți!cópia-de-pentru-blog-arrastado-620x372

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.


O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *