De ce au fost salvați Noe și familia lui?

Verificați ce a vorbit Domnul Iisus despre acest personaj biblic

noah.300x200Știm că istoria omenirii e plină de rele, cu toate astea, a existat un moment în care omul era atât de corupt în inima lui, încât Lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a creat (Geneza 6.6).

Părea că situația era fără speranță. Atunci, Dumnezeu a decis să distrugă toate viețuitoarele de pe Pământ. Cu toate astea, un bărbat I-a atras atenția Domnului, pentru că era integru și drept. El se numea Noe.

Cum și Dumnezeu e drept, a vrut să-l salveze, de aceea i-a cerut să construiască o barcă uriașă, o arcă, în care să adăpostească variatele specii de animale și propria lui familie.

Creatorul a explicat în detaliu cum trebuia construită arca. I-a cerut lui Noe să facă mai multe compartimente și să pună bitum în interiorul și în afara ambarcațiunii (ca ea să rămână impermeabilă și să nu se scufunde).

Atunci, a explicat motivul pentru toate astea: ”Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri. Dar cu tine fac un legământ: să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă” (Geneza 6.17-20).

Noe a făcut cum a poruncit Dumnezeu și i-a luat aproximativ 100 de ani ca să finalizeze construcția bărcii. Noe și toată familia lui au fost salvați datorită credinței și legământului pe care-l avea cu Domnul. La fel se întâmplă și cu noi, astăzi. Dacă suntem în prezența Lui Dumnezeu, familia noastră poate fi și ea binecuvântată, prin credința noastră.

Noe a avut o calitate pe care Dumnezeu o așteaptă de la copiii Săi: hotărârea de a-L sluji. Asta e posibil numai pentru cei care își întăresc credința în El și își conduc viața, făcând ce este corect.

Dar, principala lecție pe care putem s-o învățăm din povestea lui Noe, a fost prezentată de însuși Domnul Iisus, atunci când El era în călătoria Lui:

”Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. (…) Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24.37-46)

Asta ne face să reflectăm la importanța păstrării Mântuirii noastre, care vine prin ascultarea Cuvântului Lui Dumnezeu. L-ați acceptat pe Domnul Iisus ca unic și suficient Mântuitor? Lăsați un comentariu.

Dacă aveți vreo îndoială spirituală, sunați la Linia SOS Spiritual (021 255 7300 sau 0721 805 569). Veți fi ascultat și îndrumat.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.


O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *